Primele 12 luni ale copilului sunt cele la care veti dori sa va intoarceti de fiecare data cand dorul va fi prea greu de indurat.
- Primul sunet
- Prima mangaiere
- Primul pupic
- Prima masa luata la sanul mamei
- Prima imbratisare in 3
- Primul cantecel
- Primul dans in pijamale
- Prima iesire in natura in formula completa
- Prima gura de supa crema de legume insotita chiar si de prima strambatura
- Prima gura de apa
- Primii pasi...
Totul pentru prima data! Atat de puternic se vor intipari aceste amintiri in memoria si in sufletul vostru, incat e absolut necesar sa fiti acolo! Fiti prezenti amandoi cu toata fiinta si cu toate simturile deschise!
Acesta ar fi principalul sfat pe care vi-l dau! Renuntati la orice va consuma resursele in mod inutil si redirectionati-le spre caminul vostru! Cu aceste clipe nu va mai intalniti! Chiar daca veti mai avea un copil, va fi diferit!
In ghidul de fata voi dezvolta mai multe idei in legatura cu acest prim an al bebelusului in sanul familiei. Nadajduiesc sa dispuneti de timp si rabdare pentru a-l putea parcurge in totalitate.
Ascultati-va inimile
Stiu ca teoria spune sa lasati bebelusul sa doarma in patutul lui, in caz contrar favorizati aparitia unei dependente fata de parinti de care cu greu veti scapa. Sau exista riscul de a-l turti in timpul somnului.
Insa, in practica, acest lucru e greu de implinit. Mai cu seama cand il auziti plangand!
Asadar, ascultati ce va spune si inima, nu doar mintea!
Puteti face o exceptie si sa dormiti cu el pe pieptul vostru, in timp ce stati mai mult in sezut decat culcat. Astfel, respiratiile voastre vor fi in armonie, iar trupurile cuprinse intr-o imbratisare a dragostei.
Oricum singurul care va dormi profund e cel mic... sau tatal, depinde de situatie. Mama doarme mai mult “iepureste”, cu un ochi deschis si altul intredeschis.
Rolul de observator
In intentiile voastre nobile de a-l invata cum sa deprinda anumite abilitati, e posibil sa alunecati in extrema in care sa il corectati mai mereu.
Rolul vostru ca parinti este de a-l ghida, de a-i oferi instrumentele de care are nevoie si de a-l observa cum le foloseste.
Asta nu inseamna ca nu interveniti deloc, ci mai degraba presupune sa il lasati sa incerce si de unul singur, chiar daca va mai gresi.
Era si o zicala care suna cam asa: “Decat sa ii dai mereu copilului pesti, mai bine ii dai o undita si il inveti sa pescuiasca!”
Interveniti abia atunci cand vedeti ca are cu adevarat nevoie de ajutor si doar pentru a-i oferi sugestii. Evitati pe cat posibil sa faceti lucrurile in locul lui.
Fie ca vorbim de construirea unui turn cu ajutorul cuburilor sau mancatul ciorbei cu lingurita, dati-i sansa sa isi dezvolte autonomia!
Veti ramane surprinsi cate poate face, in ciuda faptului ca este micut!
Mantia buclucasa
Din cand in cand va puteti lua pelerina de copil pentru a va juca alaturi de cel mic. Inventati povesti amuzante, alergati alaturi de el, gadilati-va, “bateti-va” cu perne (aici puteti gasi pernute decorative simpatice)... orice va aduce zambetul pe buze si starea de bine in casa.
Chiar si cand veti merge cu el in parc, nu va rusinati sa fiti mai jucausi!
Si ca sa fiti siguri ca nu apareti pe prima pagina a ziarului, asteptati sa se intunece putin pentru a putea face trenuletul pe tobogan.
Mesajul din spate
Orice manifestare mai putin placuta a copilasului poate ascunde un mesaj. Comportamentul pe care acesta il afiseaza in exterior e modalitatea prin care comunica cu voi despre ce se afla in interiorul sau. Asta pana atinge nivelul de dezvoltare care ii va permite sa transpuna trairile si sentimentele in cuvinte.
Invatati cum sa decodificati aceste mesaje. Inteligenta emotionala joaca un rol primordial!
Daca veti sti sa recunoasteti emotiile, sa le diferentiati si sa le asociati cu modalitatile de manifestare pe care le identificati la copilul vostru, atunci veti gestiona mult mai usor o criza (de plans, de furie, etc.).
Biletul catre “spitalul de nebuni”
Daca tot am adus aminte de sfera emotionala, va invit sa abordam si subiectul depresiei postnatale a mamei.
Unii spun ca e un mit si ca aceasta depresie nu exista cu adevarat.
Eu va asigur ca e cat se poate de reala si nu trebuie ignorata!
Draga mama, sa stii ca esti departe de a fi nebuna, desi unii s-ar putea sa te numeasca astfel! Toate schimbarile prin care ai trecut in timpul sarcinii, in momentul nasterii si dupa acesta si-au pus puternic amprenta asupra ta!
E posibil sa simti nevoia de a fi lasata in pace, de a sta mai mult timp in pat, de a plange indelung. Uneori vei fi incapabila sa gestionezi emotiile care te incearca si te vei comporta mai putin placut cu cei din jurul tau (neintentionat). Acele tipete ale tale sunt de fapt un strigat de ajutor!
Tipi pentru ca vrei sa fii inteleasa, sa ti se valideze sentimentele, sa nu fii judecata!
Ai nevoie de dragoste, de empatie si de sustinere neconditionata. Mai ales din partea sotului tau!
Daca primesti toate cele amintite mai sus, dar in continuare simti ca nu esti bine si ca nu te mai recunosti, te sfatuiesc sa apelezi la un specialist (psihoterapeut) sau la un duhovnic (in cazul in care esti ortodoxa).
Atat mintea cat si sufletul tau trebuie vindecate pentru a reusi sa fii mama de care copilasul are atata nevoie!
In final, vreau sa va indemn sa profitati de acest an, deoarece va trece pe nesimtite.
Creati amintiri valoroase si relatii puternice, care sa dainuie peste zeci de ani!
Deschideti larg ochii si invatati sa traiti de la propriul copil! El va actiona precum o busola atunci cand va veti pierde in intunecimea grijilor si a stresului cotidian. Tot de la el veti afla ce inseamna bucuria adevarata, izvorata din lucruri aparent neinsemnate.
In acest prim an de viata, fiti precum niste albine care culeg nectarul florilor!
Culegeti tot ce e mai bun si de folos ca mai apoi sa le puteti valorifica in calatoria voastra!
