Importanța lumânărilor de botez

Botezul este considerat a fi a doua naștere. Este un moment deosebit de important în viața proaspeților părinți, a nașilor, familiei dar mai ales a copilului care urmează să primească taina botezului. Primind această taină, nou-născutul este primit în sânul bisericii și al împărăției lui Dumnezeu. La botez, nașii poartă o lumânare care simbolizează viața lor bună, dar și harul lor de a-i conduce pe alții la aflarea adevăratei luminii în Hristos. Fiecare naș va primi la botez o singură lumânare, lumânare care va fi aprinsă în biserică și care va fi folosită și a doua zi, la băița de mir.

 
Cum alegi o lumânare de botez potrivită

În alegerea unei lumânări de botez potrivite, trebuie să ții cont nu numai de design-ul acesteia dar și de caracteristicile lumânării. Indiferent că alegi lumânări scurte sau lungi, în primul rând trebuie să ai grijă ca lumânările să fie confecționate din ceară curată. Acest aspect este cu atât mai important cu cât marchează un eveniment încărcat de puritate, atât sufletească cât și trupească a celui mic. Lumânările Anne Bebe sunt confecționate manual, cu deosebită grijă și răbdare, din ceară curată, parafină, acid stearic și fitil din bumbac. Poți alege între două tipuri de lumânări, mai lungi sau mai scurte în funcție de preferințe.

 [product title="Lumanari Baietei" limit="8" cols="3" cols_mb="12" autoplay="true" autoplaySpeed="6000" infinite="true" arrows="true" dots="false" 1024="3" 600="2" 480="2" layout="layout2" handle_collection="lumanari-botez-baieti" style="jas_default" vendors="false" countdown="false" countdown_style="dark" equal="true" size="nt_cover" ratio="ratio_nt" position="8" ]

 

Tipuri de lumânări AnneBebe folosite

Lumânarea stâlp albă, cu diametrul de 3,5 cm și înălțime de 60 de cm are un timp de ardere de aproximativ 50 de ore, în funcție și de mediul în care este folosită. Aceasta este indicată în special în cazul persoanelor înalte dar și în cazul unei afinități crescute către stilul clasic. Lumânarea stâlp albă de 34 cm înălțime are un diametru de 7,2 cm și un timp de ardere de aproximativ 90 de ore, fiind livrată în cutii de carton cu sigla Anne Bebe, protejate de folie bubbles, pentru a fi ușor de transportat în siguranță. Indiferent de varianta de lumânări aleasă, este bine să știi că o lumânare de botez arde până la 5 ore până la nivelul decorațiunilor.

Produse disponibile in magazinele AnneBebe si online pe Camera Bebelusului
[product title="Lumanari Fetite" limit="8" cols="3" cols_mb="12" autoplay="true" autoplaySpeed="6000" infinite="true" arrows="true" dots="false" 1024="3" 600="2" 480="2" layout="layout2" handle_collection="lumanari-botez-fetite" style="jas_default" vendors="false" countdown="false" countdown_style="dark" equal="true" size="nt_cover" ratio="ratio_nt" position="8" ]
Designul lumânărilor de botez

În ziua de azi, există o gamă largă de opțiuni în ceea ce privește lumânările de botez. De obicei, vom încerca să asortăm designul lumânărilor cu ținuta bebelușului. Putem aborda un stil clasic, tradițional, în care lumânările vor fi decorate cu panglici în culorile tricolorului, cu spice de grâu sau elemente decorative cu însemne naționale, dar mai putem aborda și un stil jucăuș sau unul elegant.

Stilul jucăuș este deosebit de apreciat, întrucât poate să îndulcească un pic solemnitatea acestui eveniment. Pentru a decora o lumânare în stil jucăuș se folosesc plușuri în culori diafane, asortate ținutei celui mic. Pentru un plus de originalitate, putem alege să personalizăm lumânările de botez cu numele copilului și data evenimentului.

În cazul în care optăm pentru stilul elegant, lumânările vor fi decorate cu tulle sau dantelă cu broderii extrem de rafinate, cu mărgele sau perle dar și cu cristale atent selecționate. Dacă ai ales pentru cel mic o ținută elegantă, în stil clasic, cel mai adesea materialul de selecție va fi catifeaua sau brocartul, tulle-ul sau bumbacul, atent accesorizate cu panglici colorate, broderii realizate cu migală sau cu mărgele sau perle cu un design demn de o familie regală.

Produse disponibile in magazinele AnneBebe si online pe Camera Bebelusului