Schimbarea cea mai importantă din viața unei familii o reprezintă venirea pe lume a bebelușului. Deși s-ar putea spune că 9 luni sunt un timp suficient pentru a te acomoda cu ideea unui nou membru al familiei, lucrurile nu stau tocmai așa. 

Fiecare moment de la nașterea copilului este dominat de emoții puternice. teama de a nu-l răni deoarece pare extrem de mic și firav, grijile că nu veți face fața provocării de a fi părinți, neliniștea generată de plânsetele micuțului. Însă, toate aceste griji dispar în favoarea bucuriei de a-l ține în brațe, de a-l ocroti, și de a te bucura de momentele inegalabile pe care le petreceți împreună. Zâmbetul lui bebe și privirea lui plină de inocență și speranță îți dau puterea și încrederea că vei reuși. Pentru a te ajuta să treci cât mai ușor peste cea mai mare provocare din viață și deoarece știm că a fi mamă este cea mai grea meserie, am întocmit o listă cu sfaturi utile și produse necesare pentru a-i ura ”Bun venit!” noului membru al familiei tale.

EXTERNAREA DIN MATERNITATE

Bucuria de a-l aduce acasă pe bebelușul tău abia născut nu se poate descrie în cuvinte, de aceea este foarte important momentul în care acesta este scos din maternitate. La prima lui ieșire în oraș, bebelușul tău trebuie să aibă o ținută adecvată anotimpului și temperaturii de afară. 

Principalele criterii de alegere a ținutei nou-născutului trebuie să fie calitatea materialelor și confortul pe care acestea îl oferă. Este foarte important ca materialul care intră în contact cu pielea bebelușului să fie natural și să nu irite pielea.

Pentru primele zile din viața bebelușului se recomandă seturi practice, cu 3, 9, 10 sau 15-20 de piese, care se găsesc în 2 măsuri speciale pentru bebeluși (56 cm și 62 cm), acestea conținând body-uri (cu prindere pe umăr sau în stil plic), prosoape capison 90x90 cm, pleduri din bumbac, ciorăpei și mănuși.

Sunt părinți care preferă ca la externarea din maternitate să foloseasca un coș din rachiță, special realizat pentru această ocazie; sunt preferate coșulețele dotate cu salteluță din spumă memory, așternuturi din bumbac, cu un interior natural, cei mai practici părinți folosind landoul căruciorului, dacă s-a achiziționat un Cărucior cu Sistem 3 în 1 (compus din landou, scoică și o parte sport).

CAMERA BEBELUSULUI

Camera bebelușului este spațiul în care va dormi și va petrece majoritatea timpului pentru o perioadă destul de îndelungată, de aceea este foarte important ca aceasta să corespundă nevoilor sale. Chiar dacă bebe nu are încă propria cameră, spațiul unde va sta trebuie amenajat corespunzător pentru venirea lui acasă.

Un aspect deosebit de important este luminozitatea camerei. Ideal ar fi ca lumina să fie naturală, pentru asta fiind necesară o orientare spre sud sau sud-est a camerei. Pentru camerele mai puțin luminate sau pentru orele de după apusul soarelui este necesar să existe și lumină artificială. Puteți folosi un lampadar sau o veioză pentru lumina de veghe din timpul nopții, astfel încât bebelușul să nu stea pe întuneric, dar nici să nu fie deranjat de o lumină prea puternică.

Pentru sănătatea și confortul zilnic al bebelușului este necesar să fie verificate temperatura și umiditatea camerei. În primele zile de viață, temperatura din cameră trebuie să fie una constantă, de aproximativ 23-24 grade Celsius, urmând ca după aceea să asigurați o temperatură de 18-20 grade Celsius. Reglarea umidității este importantă, mai ales în sezonul rece, deoarece sistemele de încălzire usucă aerul din cameră; de aceea nu trebuie să lipsească umidificatorul, necesar dacă umiditatea din cameră este sub 45%.

Din cameră nu trebuie să lipsească BabyMonitor-ul, pentru o supraveghere îndeaproape, deoarece în prima parte a vieții, micuțul va fi foarte dependent de părinți.

Un alt element foarte important din camera bebelușului este pătuțul. Cel mai recomandat este cel din lemn, ideal pentru odihnă, relaxarea și somnul bebelușului în siguranță. Cel mai utilizat tip de lemn pentru fabricarea unui pătuț este lemnul de fag, datorită proprietățile speciale ale acestuia. Lemnul de fag este foarte rezistent, face față cu succes loviturilor sau zgârieturilor ușoare și nu se deformează semnificativ odată cu trecerea timpului, deci va putea fi și ”cuibul” următorilor frățiori sau surioare.

Pătuțurile pot fi accesorizate cu saltele naturale, așternuturi și protecții de pat din bumbac, protecție impermeabilă care izolează salteaua și pătuțul de neplăcutele scurgeri ce pot să aibă loc, păturici călduroase, baldachine, carusele muzicale luminoase, prima jucărie a bebelușului, și foarte important, sacul de dormit, pentru ca bebelușul tău să aibă un somn liniștit.
Puteți opta însă și pentru o variantă mai puțin costisitoare a pătuțului de lemn, un pătuț din material textil cu nivel intermediar care poate fi decorat în aceeași manieră.

Din camera puiuțului nu trebuie să lipsească nici dulăpiorul, comoda și măsuța pentru înfășat. O comodă ideală este cea 3 în 1, alcătuită din cădiță anatomică cu scurgere și furtun, măsuță pentru înfășat și dulăpior. Aceasta va ajuta mămica să organizeze mai bine garderoba bebelușului, fiind indispensabilă în camera acestuia.

Utile sunt și cutiile pentru depozitare, nu doar pentru a aduna la un loc toate jucăriile împrăștiate de copilaș, ci având și rol decorativ.

RELAXARE
 

Deși își petrece majoritatea timpului odihnindu-se, bebelușul are nevoie, pe lângă clipele în care este răsfățat, masat sau gâdilat, și de momentele sale de relaxare. În ajutorul mămicilor apar jucăriile.

Încă din primele luni de viață jucăriile sunt esențiale pentru copii, cele pentru învățare îi stimulează intelectul, cele moi îl ajută să doarmă mai bine și îl calmează din plâns atunci când este agitat.

Caruselul pentru pătuț este prima jucărie cu care bebelușul intră în contact. Cu această jucărie pentru învățare, bebelușul își va dezvolta abilitățile vizuale și va învăța să își coordoneze mai bine privirea la mișcările din jurul lui. Unele carusele sunt prevăzute și cu sistem muzical, astfel micuțul având ocazia de a-și exersa și dezvolta capacitățile auditive în timp ce se joacă.

Jucăriile care scot sunete atunci când sunt mișcate sau apăsate sunt un alt mod de învățare în primele luni de viață. Pentru început va fi captivat de felul în care jucăriile scot sunete atunci când le miști, însă pe măsură ce se dezvoltă, bebelușul va dori să țină singur jucăria în mână și să încerce singur să producă zgomotele.

Un balansoar pentru alăptarea, adormirea sau calmarea bebelușului este necesar în camera bebelușului pentru a-i asigura armonie și un somn liniștit.

BAIA

Prima băiță a bebelușului este o experiență de neuitat, spălarea unui bebeluș care alunecă, se zvârcolește și uneori plânge fără încetare este una dintre cele mai mari provocări. Însă momentul acesta poate fi unul minunat pentru a întări legătura dintre mamă și copil.

Este indicat ca băița lui bebe să se facă în primele luni în cădițe speciale, întrucât acestea pot fi puse pe un suport pentru ca poziția mamei să fie una cât mai naturală și mai confortabilă.

Există o gamă variată de cădițe, ele pot avea formă ergonomică sau li se poate atașa o pernuță reductoare, special concepută pentru o poziție cât mai confortabilă a copilului.

Bebelușul va fi scos din cădiță, înfășurat într-un halat cu glugă sau un prosop cu capison. Un nou-născut are nevoie de o îngrijire completă, necesitând un set de îngrijire cu forfecuță cu vârf bont, perie pentru păr, pieptăn, bețișoare de urechi cu opritoare și pompiță pentru curățarea nasului.

În camera copilului este foarte util un coș ermetic pentru scutece, iar pentru o monitorizare a greutății și a înălțimii micuțului, cântarul care dispune și de funcția de măsurare a înălțimii reprezintă o investiție bunp, mai ales pentru zilele cu vreme nefavorabilă, care reprezintă un imepdiment pentru o vizită la medicul pediatru.

ALIMENTAȚIA

Modul ideal de a asigura bebelușului o dezvoltare armonioasă îl reprezintă alăptarea. Mamele care își hrănesc copilul ținându-l în brațe îi oferă împreună cu hrana și căldura, dragoste și protecție, reprezentând suportul pe care se creează primele lui sentimente de dragoste, siguranță, încredere și confort. Pentru hrănirea optimă a bebelușului, mămica este nevoită uneori să folosească o pernă pentru alăptat, iar dacă bebe nu este foarte mâncăcios, mămica va folosi o pompă pentru sân, pentru a asigura o bună funcționare a organismului micuțului.

Dacă bebelușul este hrănit cu lapte praf, acesta va fi administrat cu ajutorul biberoanelor, la care se vor adăuga tetine din silicon sau latex, iar pentru a păstra cald lăpticul este necesar un încălzitor de biberoane. Pentru a asigura confortul în timpul mesei se va folosi o bavețică, pentru ca bebelușul să nu se murdărească.

Păstrarea biberoanelor într-o stare optimă este absolut necesară, deoarece bebelușul are tendința de a duce tot la guriță, acest lucru realizându-se cu ajutorul unei perii pentru biberoane și a unui sterilizator electric.

Alimentația diversificată susține dezvoltarea echilibrată și armonioasă a bebelușului pentru ca acesta să crească sănătos, iar în momentul în care copilul va avea vârsta potrivită vei avea nevoie și de lingurițe.

PLIMBAREA

 

Ieșirea la aer este favorabilă sănătății pentru că întărește sistemul imunitar, de aceea este recomandat ca micuțul să fie plimbat încă din primele zile de viață. Plimbarea bebelușului cu căruciorul este o activitate plăcută atât pentru mama, dar mai ales pentru copil. Deși lumina soarelui este benefică pentru micuț deoarece ajută la sinteza vitaminei D, care este importantă pentru buna dezvoltare a sistemului osos, nu este recomandată expunerea directă a bebelușului la razele solare. De aceea, căruciorul trebuie să aibă acoperiș care să protejeze copilul de soare, dar și de ploaie, zăpadă și vânt. În primele 6 luni, copilul trebuie transportat în landou.

Un sistem complet de transport include mai multe elemente: un cărucior, un scaun auto (scoica), un coș pentru transport manual (landoul), la care se poate adăuga geanta de transport - folositoare pentru a depozita toate lucrurile necesare unui bebeluș și mamei sale pe timpul deplasării.

În port-bebe sau marsupiu, bebelușul va sa într-o poziție verticală sau orizontală. Acestea sunt ideale pentru plimbări scurte prin parc, cu opriri dese.

ÎMBRĂCĂMINTE

Încă de la naștere, bebe are o garderobă bine stabilită de către mămică; dacă în maternitate acesta este îmbrăcat în body-uri, de la ieșirea din maternitate începe să schimbe și hăinuțele. Acasă, bebelușul va fi îmbrăcat cât mai comod, în îmbrăcăminte de tip costumaș (se recomandă modelul cu capse între picioare, astfel bebelușul nu trebuie dezbrăcat complet atunci când i se schimbă scutecul), îmbrăcăminte de tip body cu mânecă scurtă sau lungă (cele mai bune sunt modelul cu capse la umeri, sau în stil plic)

Există foarte multe tipuri de hăinuțe pentru nou-născuți: de la body-uri, căciulițe, bluzițe și pantalonași, până la piese mai complicate ca jeanși, hanorace sau costumașe elegante. Hăinuța bebelușului trebuie să fie simplă, din material moale, fără aplicații. Pentru cele care intră în contact direct cu pielea (body, cămășuță, chiloței, șoșetuțe) se vor alege materiale naturale, precum cele din bumbac, care lasă pielea să respire și nu provoacă alergii sau iritații.

AMINTIRI ȘI CADOURI

Fotografiile sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri de la naștere și se pot păstra în diferite rame foto și albume special concepute pentru nou-născuți. Ramele și albumele pot avea multiple accesorii sau funcții, cum ar fi cele muzicale sau cele din metale prețioase (aur, argint etc.). Există și rame foto cu mulaj de amprentă a bebelușului. Majoritatea mămicilor preferă ca amprenta să fie luată după naștere, pentru a păstra o amintire din primele momente de viață ale bebelușului.

Bebe merită întotdeauna cele mai bune și mai frumoase cadouri. Alegerea unui cadou pentru bebeluș reprezintă un motiv de bucurie pentru părinți, o manifestare a iubirii pentru cel mic. Fotografiile sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri de la naștere; așa cum am amintit și mai sus, ele se pot păstra în diverse rame foto și albume special concepute pentru nou-născuți, având funcții sau accesorii multiple.

Jucăriile pentru nou-născuți sunt cele mai uzuale cadouri, însă trebuie să te asiguri că ele sunt potrivite pentru vârsta lor. Acestea pot fi zornăitoare, cutiuțe muzicale, carusele. Un alt cadou inedit pentru o viitoare mămică este o cutiuță deosebită, în care poate păstra primii dințișori, prima șuviță de păr, împreună cu certificatul de naștere al bebelușului, precum și alte obiecte memorabile din copilăria lui bebe.

 Produsele prezentate în acest articol se găsesc în magazinele noastre, Anne Bebe și Camera Bebelușului, unde puteți beneficia și de consultanță pentru alegerea mobilierului, a hăinuțelor, jucăriilor și al accesoriilor potrivite pentru bebeluși.

TU CE CREZI?

Am omis ceva? Tu ce ai mai adăuga acestei liste? Scrie-ne părerea ta în comentarii!