Un nou mit pe care îl vom demonta este legat de igiena copilului. Ideea că servetelele umede pe care le folosim pentru ștergerea copilului ar trebui să fie calde pentru a nu apărea iritații și pentru a nu-l deranja nu se bazează pe fundamente solide.


Pentru început, ar trebui să înțelegem ce reprezintă iritația din punct de vedere fiziopatologic.


Iritația

Orice iritație tisulară este o inflamație a țesutului care constă într-un ansamblu de reacții umorale, vasculare, dar și celulare, declanșate de diferiți factori, cum ar fi agenți fizici, chimici, infecțioși, corpi străini de natură exogenă sau endogenă (din exteriorul sau din interiorul organismului) etc.


Servetelele umede

Servetelele umede nu determină apariția iritației din punct de vedere termic, atâta timp cât nu este folosită o temperatură ridicată, deoarece temperatura nu previne apariția iritației la copil. De asemenea, încălzirea servetelelor umede ar putea fi un factor propice pentru dezvoltarea mediului bacterian și a altor microorganisme. Din punct de vedere chimic, acestea pot conține substanțe chimice, cum ar fi parfumuri, detergenți sau conservanți, care pot cauza iritații și alergii pe pielea bebelușului.


Factori care determină iritația

Frecarea repetată și umiditatea pielii, în special în zonele în care pielea intră în contact cu ea însăși, pot favoriza dezvoltarea unui mediu bacterian sau fungic, ceea ce poate duce la iritații și alte simptome.

Alți factori importanți care determină apariția iritației (reacție de autoapărare) includ: frecarea și traumatismele, infecțiile, umiditatea și căldura în exces, alergeni, reacțiile alergice și substanțele chimice iritante.